Tuesday, January 15, 2013

Bonsaiul Meschin


Are și Alina un amărât de bonsai. Mai jos este povestea lui, narată de însăși horticultoarea.



Îl cheamă Chinezesc. Ulm Chinezesc. Are scoarţă mică şi netedă, coronament stufos în micimea lui şi frunze neînsemnate.

A călătorit o vreme cu circul, de aici a şi rămas cu trunchiul sucit. Apoi a venit cu o listă de pretenţii în casa mea: lumină multă, dar nu directă; un spaţiu doar pentru el, fără muşcate şi ficuşi mundani în proximitate; un vas de ceramică în care să-şi ducă existenţa măruntă, un pământ cu concentraţie de 70% turbă şi un mix de nisip, minerale etc.
Are programul lui: în fiecare dimineaţă este stropit cu apă pe frunze şi hebdomadar este scufundat în apă şi tratat cu fertilizator. Cere multă atenţie şi nu face niciun giumbuşluc în schimb. Crede că e suficient faptul că e liliputan. Şi are dreptate. Dar totusi se vede că apreciază ce faci pentru el şi reacţionează prompt când nu-i convine ceva. De pildă, dacă l-am ţinut câteva zile lângă o sursă de căldură, mi-a aruncat imediat între ochi niste frunze galbene. Prin urmare, joacă după regulile lui, deşi îţi lasă impresia că eşti şi tu un horticultor amărât.

Dincolo de orientarea lui minimalistă, nu poate fi luat prea mult în serios, de aceea a şi intrat rapid în showbiz, devenind recuzită într-o lume pitică populată de păpuşi numite Dumitriţa



sau a devenit obiectul de obsevaţie al unui ren care are propriul lui serial (vezi un ren la cofetărie, un ren la grădina botanică, un ren se documentează).



Mama îi vorbeşte ca şi cum ar fi un sugar: "al cui eşti tu, măi mititelule?" Cu mine are discuţii mai elevate. Discutăm în principal despre arhitectura organică şi despre Marcel the Shell.
Recent m-a speriat foarte când am descoperit galerii de melci obtuzi în pământul lui aranjat cu grijă. A trebuit să fie evacuat de urgenţă şi replantat. Cred că i-a pus special acolo ca să mă facă să-l ating.
Dincolo de copilăria lui, sper să trăiască sute de ani şi să chinuie cu diversele lui capricii mai multe generaţii din familia mea.

Notă finală: 10/10 (e seducător în ipostaza lui de axis mundi mic)

No comments:

Post a Comment